Urăsc că trebuie să repet la fel de mult cum urăsc cuvântul în sine. NU SUNT ÎN DEPRESIE, NU SUNT DEPRESIVĂ, NU AM FOST ȘI NICI NU VOI FI. „Depresia” pentru mine înseamnă doua lucruri, oameni foarte slabi sau oameni cu probleme extrem de grave. Eu nu sunt slabă, și în nici un caz nu am probleme atât de grave. Sunt mai bine decât aș putea cere. Am tot ce îmi doresc și poate chiar un pic mai mult. Îmi permit să îmi respect aproape fiecare moft și îmi permit să am un trai decent. Nu sunt bogată, asta e cert, dar nu sunt săracă.
___________________________________
Și m-am trezit…distrusă. Obosită, supărată, singură și confuză. Voiam ceva și voiam cât mai repede. Și m-a sunat ea. Ea a fost scăparea mea. Ea e persoana mea. M-a chemat la cafea. Și m-am dus. Tristă și cu capul în pământ. A trebuit să mint că nu am dormit bine. Și o vedeam cum râde. Mi-a indus starea ei. Hohote de râs. O ador. Am râs mult, dar au venit și restul. Tot prietenii mei, da. Dar m-am întristat. Voiam atenția ei pentru că e una din puținele persoane care mă poate face să-mi schimb starea în bine, așa cum vreau. Și glume, peste haz,, și iar e totul bine. Ne-am dus acasă. Încă îmi era somn, m-am pus să dorm într-o stare bună, și m-am trezit….. în extaz. Și toată ziua a fost perfectă, și urmatoarea, și urmatoarea și tot așa. Mă simțeam în sfârsit normal. Ce mult trecuse.