Bună! Mă numesc, de fapt nu contează, am o vârstă încă fragedă și, așa cum probabil ți-ai dat seama din titlu, bipolaritate.
Bipolaritatea, ca să te fac să înțelegi în cazul în care nu știi, sunt perturbări de dispoziție. Nu pot spune că sunt în depresie ca marea majoritate a cazurilor, nu sunt. Nu se axează numai pe partea tristă și sumbră. Trec ușor de la o stare de fericire maximă la o tristețe bruscă. Aveam 14 ani când am realizat de fapt prin ce trec și cu ce mă confrunt. Am fost speriată, pentru că mi s-a spus în repetate rânduri că voi ajunge la depresie. Dar nu am ajuns nici în ziua de azi, ba chiar pot spune că sunt foarte bine. M-am obișnuit cu ea, și nu mai fac mare haz de necaz. Da, la început simțeam că o iau razna când începeam să plâng fără motiv, neputând să mă exprim. Îmi era atât frică cât și rușine. Dar acum nu. În concluzie, cam cu asta mă confrunt.
Mi-a plăcut întotdeauna să am oameni fericiți în jurul meu. Mi-a plăcut întotdeauna să pot râde si glumi. Dar mereu mi-a placut să fiu și singură. Nu singuratică, ci să petrec timp doar eu cu mine. Nu e trist. E liniștitor. Dar vezi tu, de fiecare dată când sunt singură, chiar dacă sunt veselă sau neutră, mereu mă întristez. Îmi trece relativ repejor, dar de obicei, când simt că mi se schimbă starea în mod neplăcut adorm. Poate de asta dorm atât de mult. Repet, să nu îți fie milă, nu e chiar așa rău cum sună.
Râd mereu, zilnic, continuu. Din cele mai mici nimicuri. Se spune că atunci cand un om rade din nimicuri, tare și mult, este trist. E adevărat, profit de momentele în care pot să râd. Și îmi place să râd, o fac tot timpul, mă amuz eu pe mine, mă amuză aproape tot. Dar vezi tu, cel mai tare mă tem că lacrimile de râs se pot tranforma în câteva secunde în lacrimi de plâns. Mi se întâmplă uneori. Plâng fără orpire, de obicei când sunt singură.
Mi-am impus singură calmitatea pe care o am. Am psoriazis, o boală de piele pe sistem nervos, da, da, o am și pe asta, și culmea, nu sunt nebună! Ceea ce înseamnă acest psoriazis, este că la fiecare șoc, teamă, nervi, emoții, pe mâinile mele mele apar niște pete, nu foarte vizibile uneori, extrem de vizibile alte ori. Așa că, pentru a mă enerva pe mine trebuie să fii bun. Nu îmi aduc aminte când am țipat ultima oară. Nu îmi amintesc nici când m-am enervat cu adevărat.
Dar hai să îți spun cum se vede totul din perspectiva altcuiva nu numai a mea.
Viața cu mine e 50-50. E foarte plăcută, dar foarte grea. Nu prea am lăsat pe nimeni să cunoască partea „grea” de suportat, pentru că nu m-am afișat prea mult. Dar lumea a început să își dea seama și să înțeleagă ce anume am. Prietenii apropiați știu de bipolaritatea mea, nu le dau numele, dar sunt 1-2 fete. Le văd că mă observă când îmi schimb starea, unele se fac că nu observă pentru a nu mă face să mă simt prost, una dintre ele e mereu speriată și vrea să ma ajute, deși face haz de necaz, pe când una din ele tratează ca o glumă, ba chiar mă striga „bipolaro” uneori. Toate aceste reacții sunt normale. Și îmi plac, îmi place când ele văd, dar îmi place și că nu insistă. Asta nu suport. Stările mele se pot schimba din minut în minut. Așa că nu are rost. E greu uneori. Pentru că mă tulbură. Uneori amețesc. Uneori sunt confuză. Uneori vreau să scap odată. Alteori…sunt calmă. Cand sunt calmă, atunci trece cel mai ușor.
Se pare că iar am făcut povestea despre mine. Ei bine, revenind la ce începusem, viața cu mine e atât lapte și miere cât și un mic calvar. Niciodată nu m-au văzut în cea mai rea stare, mereu am ascuns-o. Cea mai rea însemnând plânsete incontrolabile. M-au acceptat. Adică e normal, sunt o scumpete. Dar m-au acceptat și când nu sunt. Viața lor lângă mine, din afară și poate chiar și din perspectiva lor e normală. Eu nu o văd așa, ador cand râd cu ele, urăsc când trebuie să mă abțin. Am răbufniri uneori când sunt cu ele, mai fumez, mai glumesc, și mă mai abțin. Dar am momente când tac. Tac pentru că simt că odată cu următorul cuvânt pe care urmează să îl spun vor veni și lacrimile. Când tac, meditez, analizez, sau am o tulburare a stării. E greu să le indentifici, le ascund bine, o fac de ani buni.