Azi am ieșit în oraș. Am ieșit să beau un suc (sex on the beach), dar sună mai frumos „suc” din gura unei domnișoare. Am ieșit cu multe. Râsete și bârfe, că așa suntem noi. Rele și nesimțite. Nu îmi e rușine, îmi place, e mai ușor să îndepărtăm lumea pe care nu o vrem lângă noi. Ideea cu mine, de fapt e că îmi e atât de rușine de oameni încât toți mă etichetează ca fiind arogantă. Fetele m-au citit ușor. Rușinoasă, timidă, politicoasă. Un introvertit de cele mai multe ori își face prieteni prin două moduri: cu ajutorul socializării, ceea ce e ceva rar sau extrovertiții ce îi „adoptă”. Așa ne-am împrietenit noi.
Și deci am ieșit la suc. Și râdeam și râdeam și râdeam…și m-am întristat… eram tristă. M-am gândit trecător la ai mei ( care sunt mai mult decât bine), și la cum ar fi fără ei, la fostele relații, la multe greșeli pe care le-am făcut. Și m-am ridicat. M-am dus la baie, am plâns, m-am șters, m-am privit în oglindă, am așteptat să nu se mai cunoască vreo urmă ca și cum aș fi lăcrimat, și m-am întors. Cu cel mai larg zâmbet, nu mai eram tristă. Eram super fericită, am râs cu fetele până acasă, și în taxi, și când am coborât, și acasă, vorbind pe grupul nostru. M-am distrat. Și am adormit veselă…și m-am trezit… distrusă.